AntareSFest 2022, ediţia a VI-a

AntareSFest 2022, ediţia a VI-a


Tickets:

Intrarea gratuită

Location:

Bulevardul Eroilor 33-35, Brașov 500036, România

Dates and Hours:

About

Antares Science-Fiction & Fantasy Club Braşov organizează a VI-a ediţie a Festivalului național AntareSFest, în perioada 2-4 septembrie 2022, la Brașov.
Evenimentul, dedicat literaturii și artelor vizuale science-fiction & fantasy (SF&F) românești, se va desfășura la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, partener oficial, cu sprijinul și cofinanțarea Consiliului Județean Brașov.
Președintele Clubului Antares, Nic Dobre: „Îi așteptăm alături de noi pe toți iubitorii literaturii SF. Timp de trei zile, programul activităţilor va cuprinde prezentări de carte, mese rotunde pe teme ştiinţifice, ateliere de artă grafică pentru copii şi tineret și ateliere de scriere creativă. Nu vor lipsi discuţiile privind piaţa de carte SF&F din România şi Europa de Est. Cu siguranță, mult apreciate de participanți vor fi și întâlnirile cu autori de literatură SF, în cadrul sesiunilor de întrebări şi răspunsuri. A nu se considera acest eveniment ca unul de nișă, exclusivist, dedicat doar celor care citesc literatură SF. AntareSFest își propune, prin manifestările cuprinse în program, să contribuie la popularizarea științei, la cunoașterea noilor tehnologii, care ne fac viața mai ușoară, și la conștientizarea efectelor provocate de schimbările climatice”
De altfel, tema centrală a ediției din acest an a Festivalului național AntareSFest se concentrează pe întrebarea: „Schimbările climatice din ultimele decenii pot grăbi sfârșitul omenirii?”.
Sesiunile de comunicare vor fi susținute de scriitori, editori, redactori, publiciști, oameni de cultură, artiști plastici și oameni de știință, atât din țară cât și din străinătate. Printre aceștia, scriitorii Alexandru Mironov și Dănuț Ungureanu, precum și criticul de benzi desenate Dodo Niță.
Ediția a VI-a AntareSFest va menține și tradiția evenimentelor „cosplay”. Astfel, la secțiunea dedicată, participanţii care au îndrăgit anumite personaje din producții SF și Fantasy sunt așteptați în costumele specifice. Lor li se va alătura mascota Dino - un dinozaur prietenos care oferă sfaturi despre cum ar putea fi evitată extincția speciei umane.
Intrarea este liberă!
Vă așteptăm alături de noi!

Programul manifestărilor:
Vineri, 2 septembrie 2022 (17.00 – 20.00) 
17.00 – 17.30: Deschiderea oficială.
17.30 – 17.45: Tănase Gheorghe – prezentare video.
18.00 – 18.20: Lucian Curelaru și Cosmin Miclos – Cosmosul şi clima terestră.
18.30 – 18.50: Daniel Timariu – Literatura de ficțiune științifică și schimbările climatice.
21.00 – 22.00: Lucian Curelaru și Cosmin Miclos – Observarea boltei cerești cu telescopul, pe Drumul Poienii (dacă este senin).

Sâmbătă, 3 septembrie 2022 (10.00 – 20.00)
10.00 – 10.20: Dan Popescu – De la antropocen la astropocen.
10.30 – 10.50: Dănuț Ungureanu – Proza de „avertisment” a anilor '80.
11.00 – 11.20: Marian Truță – Despre încălzisme și ipocrizisme.
11.30 – 11.50: Lansarea ediției a 6-a Colecția de povestiri SF & F pentru Nevăzători.
12.00 – 12.20: Editura Pavcon (Constantin Pavel și Dodo Niță) – lansări de carte și sesiune de autografe.
12.30 – 13.20: Alexandru Mironov - „Politique-fiction”.
15.00 – 15.10: Sceneta „Buni-Cool și nepoții gemeni”.
15.20 – 16.00: Lansarea antologiei Metamorfozele basmului și acordarea premiilor pentru elevi.
16.00 – 16.50: Liviu Surugiu –  De la Interzone la Lună. Ocolul lumii în 60 minute.
17.00 – 17.20: Quiz pentru premiul Hugo.
17.30 – 17.50: Ovidiu Petcu –  Adevărul despre schimbarea climei.
18.00– 18.20: Ștefan Tiron –  Cozzzmonautica.
18.30 – 18.50: Lucian Cristian Oancea – Avanpremiera centenarului Gopo.
19.00 – 19.20: Bogdan Mihăilescu – Antropocenul reflectat în animație.
20.00 – 21.00: Parada cosplay 
21.00 – 21.20: Decernarea premiilor AntareSFest 2022, ediția a VI-a.

Duminică, 4 septembrie 2022 (10.00 – 13.30)
10.00 – 12.50: Discuții, masă rotundă privind literatura science-fiction și fantasy.
13.00 – 13.30: Încheierea ediției a 6-a AntareSFest 2022.